Un nou curs la CESF!



Un nou curs la CESF!

„Pregătirea fizică, intervenția profesională, instrucția tragerii, acordarea primului ajutor medical” sunt temele unui curs de pregătire a 18 formatori în cadrul Poliției de Frontieră. Orele de curs au fost lansate astăzi, 6 decembrie și vor finaliza sâmbătă, 11 decembrie. Centrul de Excelență în Securitatea Frontierei este gazdă activităților planificate în cadrul acestui curs de instruire. Pregătirea fizică cuprinde atletism, gimnastică și exerciții de dezvoltare fizică generală, specială. Intervenția profesională cu accente pe familiarizarea participanților cu tehnicile de luptă corp la corp, luptă judo, luptă sambo sportiv și aplicativ, neutralizarea agresiunilor fizice, imobilizarea agresorilor, etc. Instrucția tragerii axată pe asimilarea corectă a regulilor de siguranță în timpul folosirii armamentului din dotare, inițiere în tehnica tragerii cu pistolul, pistolul-mitralieră, formarea deprinderilor pentru executarea unei trageri eficiente cu pistolul, din diferite poziții. Acordarea primului ajutor medical cuprinde totalitatea măsurilor care se aplică imediat în cazul unei urgenţe medicale până la sosirea serviciului de urgenţă sau până la intervenţia unui medic specialist.

https://www.facebook.com/CESFofficial/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *