29 de tineri debutanți în Poliția de Frontieră au încheiat cu succes cursul de formare inițială. În cadrul unei ședințe solemne, conducerea Poliției de Frontieră și cea a Centrului de Excelență în Securitatea Frontierei au înmânat diplomele de absolvire și au îndemnat pe fiecare absolvent să-și onoreze cu demnitate noile obligațiuni de serviciu.
„Vă mulțumim că ați ales Poliția de Frontieră pentru a vă crea o carieră. Sunt convins că cunoștințele acumulate în cadrul acestui curs, cât și profesionalismul, responsabilitatea și corectitudinea vor fi temelia unor misiunii de succes la frontiera de stat. Felicitări și serviciu ușor!” a menționat Ruslan Galușca, șef al Inspectoratului General.
Cursul de formare inițială s-a desfășurat pe o perioadă de șase luni, dintre care trei luni cursanții s-au aflat la studii în Centrul de Excelență. În cadrul orelor de curs, debutanții s-au familiarizat cu atribuțiile conform fișei postului și cu obiectivele specifice din domeniului lor de activitate, în raport cu acțiunile de implementare a managementului integral al frontierei de stat. La fel, au trecut în agendă teme precum: supravegherea și controlul trecerii frontierei de stat, prevenirea și combaterea traficului de fiinţe umane, combaterea criminalității transfrontaliere și a migrației ilegale, etc. Pe lângă partea didactică și suportul teoretic, cursul a cuprins module de instruire practice, fiind utilizate metode interactive, exerciţii individuale şi de grup, dar și studii de caz.
Lasă un răspuns