Raportul reflectă modul în care Centrul de Excelență în Securitatea Frontierei (în continuare Centru) asigură îndeplinirea misiunii de Formare Profesională Inițială a elevilor și cursanților, în conformitate cu cerințele Fondatorului, precum și modul în care s-a organizat/desfășurat procesul de învățământ în anul 2019-2020.
Personalul Centrului a acționat pentru a îndeplini toate obiectivele generale și specifice stabilite prin documentele fundamentale de planificare instituțională: Plan de Dezvoltare Strategică, Planul de acțiuni și Curriculum-ul, astfel încât instituția să fie una eficientă, să ofere servicii de calitate, iar elevii și cursanții aflați la cursurile de inițiere să primească o pregătire temeinică.
Prin întreaga sa activitate, s-a urmărit implementarea în instituție a principiilor de management al calității, prin reformă și modernizare a învățământului de formare profesională inițială.
Activitățile sau desfășoară în mod organizat și planificat. Au fost elaborate și actualizate documentele de planificare și organizare a activităților atât la nivelul Centrului (regulamente, ordine, dispoziții interne, planuri de activitate, etc.) cât și la nivelul mai superior, iar îndeplinirea acestora a fost urmărită de către responsabilii desemnați.
Raportăm, că obiectivele generale și specifice ale instituției au fost atinse, actualizarea lor fiind determinată doar de resursele alocate și de noile cerințe/sarcini stabilite pentru Centru. Atribuțiile și responsabilitățile de organizare, planificare și control stabilite pentru conducere s-au desfășurat în totalitate, având efect direct îmbunătățirea calității procesului de învățământ și a activităților vizate. De asemenea, au contribuit la remedierea eventualelor aspecte negative semnalate. Consiliile, comisiile și celelalte organisme care funcționează potrivit cadrului normativ în vigoare, au analizat problemele fundamentale, stabilindu-se măsuri punctuale și conforme.
Lasă un răspuns