Ziua Drapelului de Stat



Ziua Drapelului de Stat

În Republica Moldova este marcată astăzi Ziua Drapelului de Stat, sărbătorită în fiecare an pe 27 aprilie.

Ziua Drapelului de Stat a fost instituită de Parlamentul de la Chișinău la 23 aprilie 2010. Tricolorul a fost desemnat oficial drapel de stat pe 27 aprilie 1990 de către deputații primului Parlament, fiind arborat în aceeași zi pe clădirea forului legislativ.

În anul 2012, cu prilejul Zilei Drapelului de Stat al Republicii Moldova, marcată pentru a treia oară, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, pe un catarg de 30 de metri înălţime, a fost arborat un drapel imens, cu dimensiunile de 7×3,5 metri, în cadrul unei ceremonii solemne. 

Cu ocazia acestei sărbători se organizează activităţi cultural-educative, expoziţii de carte cu referire la istoria statului și evoluţia drapelelor pe parcursul istoriei statului nostru, excursii tematice consacrate Zilei Drapelului de Stat.

Drapelul de Stat al Republicii Moldova este un simbol oficial major al suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova. Drapelul de Stat reprezintă o pînză dreptunghiulară, cu proporţia dintre înălţimea şi lungimea pînzei de 1:2, tripartită vertical egal, începînd de la lance în culorile albastru, galben şi roşu, şi avînd în mijlocul cîmpului galben imaginea Stemei de Stat a Republicii Moldova, a cărei lăţime constituie 1/5 din lungimea drapelului.

https://moldova.md/ro/content/republica-moldova-marcheaza-ziua-drapelului-de-stat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *